Vestea că în curând vom aduce pe lume un copil, deschide una dintre cele mai fericite etape din viaţa noastră, a femeilor. Abia aşteptăm să treacă perioada sarcinii pentru ca în sfârşit să putem să ne ţinem în braţe puiuţii, să putem avea grijă de ei, să le oferim dragostea noastră. Corect, grija faţă de ei trebuie să înceapă încă din perioada în care ei sunt în burtică. Astfel, pe lângă o alimentaţie sănătoasă şi odihnă, un rol deoasebit de important îl are mişcarea.
Kinetoterapia din perioada sarcinii este o formă de sport care se bazează pe exerciţii care menţin şi chiar cresc tonusul fără să te obosească! Exerciţiile furnizează totodată endorfinele care dau starea de bine a organismului.
Kinetoterapia din perioada sarcinii este foarte importantă pentru organismul viitoarei mame deoarece presupune efectuarea unor exerciţii special create pentru această perioadă, cu rolul de a îmbunătăţi starea fizică şi psihică a gravidei.
Modificările posturale care însoţesc sarcina modifică echilibrul organismului, în condiţiile în care surplusul de greutate al unei sarcini normale este de aproximativ 12 kg. Uterul începe să crească spre anterior şi în sus, devenind organ abdominal, iar muşchii abdominali sunt destinşi, tonusul lor scăzând. Ei devin incapabili să menţină poziţia neutră a bazinului, iar acesta va bascula anterior. Centrul de greutate al organismului matern se deplasează anterior şi cranial.
Un organism bine antrenat va trece mai uşor de problemele inerente de sănătate pe care le aduce o sarcină. De asemenea, mişcarea reduce riscul de a pune prea multe kilograme în sarcină şi mai important, asigură o stare de sănătate bună viitorului bebeluş.
Kinetoterapia prenatală poate avea mai multe scopuri: de pregătire, de prevenţie şi de menţinere. Scăderea tonusului musculaturii abdominale suprasolicită musculatura paravertebrală, care lucrează în regim ineficient, fibra musculară fiind scurtată din cauza accentuării lordozei lombare. Aceasta va duce, în final, la oboseală. Mecanismul durerii nocturne ar putea fi explicat de această oboseală musculară acumulată pe parcursul zilei, în urma ortostatismului prelungit, căreia i se alătură suprasolicitarea dezvoltată la nivelul articulaţiilor bazinului. Se mai pot adauga şi modificările circulatorii determinate de uterul gravid, care comprimă vena cavă inferioară, alături de compresiunea structurilor nervoase.
Prin kinetoterapie se urmăreşte pregătirea corpului în perioada prenatală cât şi cea postnatală, antrenarea corpului pentru a putea face faţă transformărilor fizice, presiunii psihice, cât şi pregătirea pentru naşterea propriu zisă. În asociere cu masajul, kinetoterapia previne apariţia varicelor, vergeturilor, edemelor, durerilor lombare şi a hemoroizilor.
Chiar dacă înainte ai fost o persoană sedentară, poţi să începi să faci mişcare, fără a pune în pericol viaţa ta sau a bebeluşului!
Clinica medicală INTERACTMED acordă o mare importanţă kinetoterapiei ca metodă de recuperare medicală. În cadrul acestei orientări, acordăm un loc aparte programelor referitoare la starea de graviditate, convinşi fiind că prin aceasta putem să contribuim la bunul mers al sarcinii şi la finalizarea ei printr-o naştere normală.
Toate aceste programe au ca obiectiv sănătatea mamei şi a copilului. Ele sunt concepute în pachete de programe de kinetoterapie de 30 de minute şi masaj adecvat pentru viitoarele mămici. Masajul terapeutic are ca scop stimularea funcţiei muşchilor şi a articulaţiilor, îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi întărirea sănătăţii corpului, precum şi îndepărtarea oboselii şi a presiunii psihice. De asemenea, masajul are un rol esenţial în prevenirea vergeturilor, deoarece ajută la menţinerea elasticităţii pielii. Prin programul de kinetoterapie şi masaj urmărim:
- Îmbunătăţirea respiratiei, dozarea ei corectă, antrament deosebit de important pentru momentul naşterii;
- Îmbunătăţirea circulaţiei sanguine;
- Îmbunătăţirea circulaţiei veno-limfatice;
- Corectarea poziţiilor vicioase;
- Menţinerea sau îmbunătăţirea tonusului muscular;
- Menţinerea şi creşterea mobilităţii articulare;
- Menţinerea coordonării şi echilibrului;
- Prevenirea apariţiei edemelor;
- Ameliorarea crampele musculare;
- Ameliorarea durerilor de spate;
- Reducerea diabetului gestaţional;
- Reducerea stresului şi îmbunătăţirea somnului;
- Reducerea riscul acumulării kilogramelor în plus precum şi recuperarea rapidă post natală.